E usor sa tii o dieta rapida si evident foarte stricta (altfel nu ar fi rapida, nu?). Mananci foarte putin si astepti sa ai un corp de vis. Nici nu e greu macar sa te infometezi, dupa ce trec primele „intepaturi” ale foamei probabil ca nu vei mai avea nici un chef sa mananci, ba chiar iti va fi putin greata sa mananci ceva.
In plus, dietele stricte dureaza doar cateva saptamani, dupa care poti manca normal.
Doar avantaje, am putea spune. Din pacate orice suna prea bine pentru a fi adevarat chiar este.

5 motive pentru a evita o dieta rapida:

1. Incetinirea metabolismului
Dietele stricte se bazeaza pe reducerea drastica a numarului de calorii pe care le mancam zilnic fapt ce are consecinte grave asupra functionarii metabolismului nostru.

Chiar si atunci cand pierdem greutate incet metabolismul nostru va incetini insa acest lucru se intampla treptat si avem oricand ocazia sa aplicam mici trucuri` pentru accelerarea lui.

2. Pierderea masei musculare
In mod inevitabil atunci cand slabim pierdem pe langa grasime si masa musculara. Daca tinem o dieta echilibrata si facem si miscare vom pierde insa foarte putina masa musculara si foarte multa grasime. Daca insa adoptam o dieta stricta din cele 10 kg pierdute jumatate vor fi grasime si jumatate masa musculara.

Nu vrem sa pierdem masa musculara pentru ca aceasta ne ajuta sa ardem mai multe calorii, pentru ca ne ajuta sa castigam mai greu kilogramele pierdute inapoi si pentru ca nu vrem sa avem 50kg si colacei de grasime in jurul taliei (adica sa fim ceea ce americanii numesc skinny fat).

3. Infometarea
Nu ma refer atat la faptul ca o persoana care mananca de obicei peste 2000 de calorii zilnic se vede nevoita peste noapte sa manance mai putin de 1000, adica trebuie sa faca foame, cat si la faptul ca de la 1000 de calorii este foarte greu si foarte periculos sa cobori mai jos.

Atunci cand organismul se va adapta numarului redus de calorii el nu va mai putea pierde din greutate decat daca reduceti si mai mult caloriile. Si nu imi inchipui ca cineva isi doreste sa ajunga sa manance 500 de calorii pe zi (echivalentul a 5 mere mari) pentru a slabi cateva kilograme. Bine, exista oameni care fac asta si sunt numiti anorexici.

4. Imbolnavirea
Cu cat mananci mai putin cu atat va fi mai greu sa iti iei din alimente toate vitaminele si mineralele necesare. Daca mananci prea putin suficient de mult timp si nu iei suplimente de vitamine si minerale poti risca sa te trezesti cu grave probleme de sanatatea.

In momentul acesta veti spune, pai care e problema, iau niste vitamine si totul va fi ok. Problema cu vitaminele cumparate de la farmacie este ca nu intotdeauna nimeresti sa iti iei vitaminele si mineralele de care ai nevoie, iar in plus chiar daca iei vitaminele necesare nu intotdeauna corpul reuseste sa le asimileze.

5. Probleme cu pielea
In cazul in care cineva tine o dieta foarte stricta va pierde, cel putin la inceput, foarte multe kilograme intr-o perioada foarte scurta de timp. De multe ori ritmul de slabire nu corespunde cu ritmul organismului de a se adapta la schimbarile survenite.
Astfel dupa o slabire spectaculoasa va puteti trezi cu piele lipsita de tonus si cu vergeturi. Si dupa cum stim cu totii, indepartarea vergeturi este foarte dificila si uneori imposibila.

As mai adauga si faptul ca de multe ori este foarte greu sa trecem de la o dieta de infometare la o alimentatie normala pentru ca dupa spectaculoasa si usoara pierdere in greutate vom trai cu senzatia ca putem manca orice si sta pe canapea oricat.
Cu exceptia catorva indivizi care pot manca absolut orice si se pot lipsi de o viata activa, restul oamenilor trebuie sa acorde atentie felurilor de mancare, portiilor si cantitatii de miscare efectuate. Pur si simplu nu suntem construiti sa mancam atat de mult, atat de dulce/sarat/gras si sa stam asezati pe un scaun toata ziua.
Daca vrem sa ducem o viata sanatoasa trebuie sa mancam sanatos si sa ne miscam zilnic. Sa tinem diete stricte cateva saptamani, sa ne permitem orice exces dupa, iar apoi sa o luam de la capat nu e o solutie.
Nu voi nega ca exista persoane care au reusit sa tina o dieta foarte stricta si apoi sa treaca la un regim de viata sanatos. Dar procentul e atat de mic si riscurile asumate sunt atat de mari incat nu stiu daca merita sa testam pe noi insine aceasta solutie.

Sursa foto: amihungry.com

Da, ati citit bine, exista o dieta fara alimente albe.

E o dieta de vis prezentata astfel „Daca esti dispusa sa aplici numai aceste 3 reguli extrem de simple (si noi!!!) iti garantez ca vei slabi cel putin 5 kg in urmatoarele 2 saptamani.”. Remarcati cat de important e ca veti avea niste reguli noi!!!

Cum suna recomandarile acestei diete?

1.Nu manca alimente de culoarea alba. Exceptie carnea de pui, curcan si conopida.

Eu ma intreb daca pestele, tofu, ciupercile sau ceapa intra la alimente albe interzise sau la exceptii. Dar ouale?

Si voi presupune ca pot manca orice fel de inghetata atat timp cat nu e alba, nu?

2. Bea numai apa. Exceptie o cafea mica neagra.

Asta inseamna ca ceaiul e interzis? Sau trebuie sa fie alb ca sa fie interzis? Limonada e alba? Sa ma lamureasca cineva.

3. Nu manca alimente care contin grau. Inclusiv sosuri care au in compozitia lor faina.

Sa inteleg ca e ok daca acestea au amidon obtinut din porumb? Si nu e acesta alb? Sunt complet in ceata. Stai, si asta e alba. Ce dezastru.

Urmand principiile acestei diete m-am hotarat sa o personalizez si incepand de maine sa nu mananc nici un aliment albastru.

Adio albastru de metil si cerneala 😀

Voi cat credeti ca voi slabi cu dieta asta. Ca mie imi e frica sa nu ajung anorexica.

 

Sursa foto: fitnessinformation.net

In zilele in care mananc vegan imi place sa imi fac cate un shake. E hranitor si e delicios.

Ingrediente shake vegan de mango:
½ mango
½ cana de lapte de soia
1 banana congelata
optional 3-4 linguri iaurt de soia (shakeul e mai cremos daca adaugati iaurtul)

In primul rand trebuie sa curatati o banana de coaja si apoi sa o puneti intr-o punga si sa o congelati. Daca o taiati inainte de a o congela va fi mai simplu pentru blenderul vostru sa o sfarame.

Cand vreti sa pregatiti shakeul scoateti banana si puneti-o in blender impreuna cu laptele. Amestecati apoi adaugati jumatate de mango si apoi in functie de cat de cremos vreti sa fie shakeul adaugati cateva linguri de iaurt de soia.

Calorii: 200-240 in functie de ingrediente.

Saptamana trecuta am descoperit la sala un nou tip de flotare, flotarea tirbuson (corkscrew push-up).

E un exercitiu pentru brate care ne lucreaza abdomenul 😀 Adica e un exercitiu aproape perfect. S-ar putea chiar sa il simtiti si in picioare.

Ce imi place foarte mult la exercitiul acesta este faptul ca reusesc sa imi lucrez muschii din partea superioara a corpului.

Stiti muschii aceia aflati pe coaste pe care niciodata nu reusim sa ii stimulam suficient? Exercitiul acesta va reusi sa ii trezeasca din amorteala.

Ne asezam in pozitia de flotare aducem picioarele aproape de trunchi astfel incat coapsele si gambele sa formeze un unghi de 90 de grade.
De fiecare data cand ne vom indoi bratele pentru a executa flotarea vom roti trunchiul pentru a aduce cand soldul drept cand cel stang la podea.

Daca va obosesc bratele incercati sa scurtati miscarea bratelor si sa va concentrati pe rotirea corpului si atingerea podelei cu soldul. Abdomenul vostru va continua sa lucreze.

Sursa foto: menshealth.com

Reteta originala, cea pe care am invatat-o de la mama, o puteti gasi aici. Cea de mai jos este varianta dietetica, adica cu mult mai putin zahar si cu iaurt grecesc cu 0% grasime in loc de smantana.


Ingrediente
600 gr capsuni
60 gr zahar brun (puteti reduce si mai mult cantitatea de zahar)
150 ml apa
200 gr iaurt grecesc cu 0% grasime

Punem capsunile, zaharul si apa in blender si omogenizam totul.

Adaugam iaurtul

Turnam compozitia intr-o tava cu capac pe care o punem la congelator.

Dupa ce compozitia ingheata taiem o bucata (cea din imagine are 180gr).

Taiem blocul de inghetata in bucatele si il punem in blender

Rezultatul va fi o inghetata cremoasa pe care eu am decorat-o cu o capsuna feliata si o migdala sfarmata.

Portia de mai sus are aproximativ 100 de calorii si e absolut delicioasa.

Imi dau seama ca mie mi-a fost usor sa slabesc pentru ca am avut nu doar timpul necesar ci si un sot care a tinut cot la cot cu mine dieta, care a fost incantat sa ne schimbam felul de a manca si care uneori s-a dovedit mai rezistent in fata tentatiilor decat mine.

Am mai discutat despre dieta in cuplu si am stabilit ca exista niste avantaje nete fata de o dieta tinuta pe cont propriu.

Imi dau seama ca atunci cand ai un sot mai putin incantat sa manance carne la cuptor cu salata la cina si eventual 2 copii care vor ciocolata, lucrurile se schimba radical.

De aceea foarte multe femei cu familie cauta diete rapide care sa le ajute sa piarda cat mai multe kilograme in cat mai putin timp pentru ca acesta este singurul mod in care pot tine dieta.

Ele nu pot gati in paralel mancare dietetica pentru ele si mancarea obisnuita a familiei timp de jumatate de an pentru a slabi 10-15 kg. Este pur si simplu imposibil.

Drept urmare viata lor este marcata de diete stricte de 1-2 saptamani in care se pierd destul de multe kilograme urmate apoi de luni in care se straduiesc sa manance cat mai echilibrat fara a reusi intotdeauna, de multe ori sfarsind prin a acumula si mai multe kilograme. Dupa care o iau de la inceput.

Solutia acestei probleme nu o reprezinta nici o dieta minune, nici pastilele pentru slabit, nici prafurile sau ceaiurile sau mai stiu eu ce, ci orientarea intregii familii spre un stil sanatos de a manca.

Exista o multime de amanunte care transforma o alimentatie nesanatoasa intr-una ok. Asta nu inseamna ca veti trece toata familia la regim ci ca veti introduce treptat alimente sanatoase si veti elimina mancaruri nesanatoase.

Sa luam dulciurile de exemplu, atunci cand le preparati in casa puteti reduce din cantitatea de zahar sau puteti inlocui zaharul cu miere de albine sau sirop de agave. In plus, puteti incerca sa preparati dulciuri raw.

Sunt atat de simplu de pregatit si chiar daca au destul de multe calorii, sunt satioase (astfel ca nu veti putea manca prea mult nici daca vreti) si sanatoase. Iar de gust nici nu mai vorbesc.

In locul gogosilor de weekend incercati un tort raw. Pe blogul Ligiei Pop veti gasi o multime de retete raw simplu de pregatit si gustoase.

Incercati de asemeni sa inlocuiti:

-painea alba cu paine integrala
-orezul alb cu orezul brun
-cartofii prajiti cu cartofi la cuptor sau piure
-uleiul de floarea soarelui cu ulei de masline pentru salate si ulei de cocos pentru prajit
-carnea prajta in tigaie cu carnea la cuptor (e mult mai simplu de preparat si e mai sanatoasa)
-iaurtul cu fructe cumparat din magazin cu iaurt cu fructe preparat in casa (aveti nevoie doar de iaurt si de niste fructe)
-sucul cumparat cu suc natural preparat in casa (1 lamaie, 2 l de apa si 1 lingura de miere de albine va garanteaza o limonada gustoasa)

E adevarat ca toate acestea nu va ajuta in mod direct sa slabiti dar schimband obiceiurile intregii familii evitati acumularea unor noi kilograme.

In plus, in momentul in care intreaga familie mananca foarte rar prajeli si consuma ocazional dulciuri cumparate din magazin, atunci cand veti tine regim, veti fi inconjurata de mai putine tentatii si veti reusi sa pierdeti greutate in mod sanatos, nu prin infometare.

Cheia acestor schimbari sta in introducerea lor in timp. Nu puteti de maine sa eliminati toate mancarurile preferate (dar nesanatoase) ale familiei pentru ca va veti confrunta cu o revolutie, dar puteti incerca sa pregatiti sambata un desert raw.

Iar saptamana viitoare incercati sa cumparati o paine integrala si vedeti cum reactioneaza familia voastra. Apoi profitati de vara si preparati-le copiilor iaurt cu capsuni. Daca stiti sa faceti sirop de visine incercati si cu asa ceva.

Inarmati-va cu rabdare si incercati sapamanal ceva nou. Multe din mancarurile sanatoase sunt absolut delicioase si veti avea surpriza sa descoperiti ca familia voastra iubeste broccoliul, de exemplu.

Saptamana trecuta am inceput sa discutam despre modalitati de accelerare a metabolismului si m-am gandit sa completez lista „trucurilor” ce ne ajuta sa ardem mai multe calorii in repaos.
Ce duce la schimbarea (accelerarea) metabolismului:


1. Lipsa stresului. Atunci cand suntem stresati ne ingrasam in primul rand pentru ca stesul duce la eliberarea unor hormoni ce incurajeaza acumularea unor noi depozite de grasime si apoi pentru ca tindem sa mancam mai mult.

Deoarece mancatul este o activitate relativ placuta, atunci cand suntem stresati tindem sa ne relaxam mancand in exces. Bineinteles exista si persoane care atunci cand sunt stresate nu pot manca, dar nici asta nu e un lucru neaparat bun, chiar daca pe termen scurt se soldeaza cu pierdere in greutate.

2. Suficienta mancare. Este foarte important sa mancati suficient, astfel incat organismul sa nu creada ca il infometati si atunci sa isi reduca arderile. In cazul unei diete foarte stricte metabolismul poate fi incetinit chiar si cu 45%.

3. Apa. Consumul a 500 ml de apa accelereaza temporar metabolismul cu 30%. Asa e ca va vine chiar acum sa beti 2 pahare de apa?

4. Somnul. Desi 8 ore de somn pe noapte nu ne vor transforma in super masini de ars calorii, lipsa somnului ne va face sa adunam colacei de grasime. Atunci cand dormim insuficient organismul produce mai mult cortisol, hormon ce influenteaza declansarea senzatiei de foame. Cu cat dormim mai putin, cu atat creste pofta de mancare.

Mic dejun vegan

Daca ar fi dupa mine in fiecare dimineata as manca probabil o omleta. Sau 2 oua prajite. Sau 2 oua fierte. Din cand in cand cereale cu iaurt.
Pentru a-mi varia meniul am decis ca 2 zile pe sapaman sa mananc vegan. Asa arata micul dejun din aceasta dimineata:
-2 crenvursti de soia (45 de calorii fiecare, 90 de calorii in total)
-1 felie de paine integrala prajita (45 calorii)
-2 linguri de salata de sfecla cu hrean (aproximativ 20 de calorii)
-1 pahar de suc natural de portocale (aproximativ 90 de calorii)
In total 245 de calorii.
Am prajit putin crenvurstii. Daca, aveti o tigaie antiaderenta nici nu va trebui sa folositi ulei. Puteti insa folosi si un gratar sau pur si simplu sa ii puneti cateva minute in apa clocotita. Mie imi plac cum arata rumeniti.
Am stors 2 portocale cat s-au facut crenvurstii si cam atat.
Marca de crenvursti de soia care mi s-a parut ok, cu mai putini aditivi alimentari, e Prodprosper.

Dieta Atkins

Dieta Atkins intra in categoria dietelor sarace in carbohidrati inrudindu-se astfel cu celebra dieta  South Beach si cu populara dieta Dukan.

Cum functioneaza dieta Atkins: se pleaca de la teoria ca reducerea drastica a consumului de carbohidrati (paste fainoase, cereale, fructe, legume) va sili corpul sa isi arda depozitele de grasime pentru a obtine energia necesara.

Ce presupune dieta Atkins:

o prima etapa (inductia) de minim 14 zile in care vom consuma extrem de multa proteina (aproximativ 400 gr de carne slaba pe zi), destul de multe grasimi si foarte putini carbohidrati (in jur de 20 de grame provenite din salata sau cateva legume grupate intr-o lista).
Etapa aceasta introductiva are rolul de a sili organismul sa arda grasimea proprie pentru a avea suficienta energie. Pierderile in greutate din aceasta perioada pot fi de pana la 20 kg (influentate evident de greutatea celui care tine dieta).

a 2-a etapa (pierderea in greutate) presupune continuarea scaderii in greutate crescand insa putin cate putin cantitatea de carbohidrati consumati (cu aproximativ 5 gr. pe saptamana).

Se vor introduce treptat noi categorii de alimente (nuci, seminte, cereale etc.) care nu erau incluse in prima etapa.

-a 3-a etapa (pre-mentinerea) face trecerea de la pierderea in greutate la mentinere, scopul acestei etape este cresterea treptata a cantitatii de carbohidrati consumati (invers proportional cu scaderea in greutate)  pana cand se va stabili cu exactitate cati carbohidrati trebuiesc consumati pentru mentinere.

a 4-a etapa (mentinerea) poate dura teoretic cam tot restul vietii. Asta in cazul in care nu doriti sa va ingrasati sau sa mai slabiti (intorcandu-va la o etapa anterioara). Se presupune ca pana acum stiti cam ce trebuie sa mancati pentru a va mentine greutatea si reusiti sa va controlati pentru a evita excesele.

Despre alimentele care pot fi consumate in dieta Atkins voi scrie intr-un post viitor.

Nu ar fi extraordinar daca in loc sa muncim noi pentru a slabi ne-am „pacali” organismul sa arda mai multe calorii?

Bineinteles, asta nu inseamna ca accelerandu-ne metabolismul ne vom putea intinde pe canapea cu o cutie de bomboane in mana, dar inseamna ca depunand acelasi efort si mancand aproximativ la fel vom pierde mai mult in greutate. Si nu asta ne dorim toti?

Ce ne ajuta sa ne schimbam metabolismul:

1. Micul dejun. Cand ne trezim dimineata organismul nostru are nevoie sa manance in maxim 1 ora pentru a reusi sa functioneze la capacitate maxima.

Un mic dejun satios si sanatos ne va ajuta sa incepem ziua plini de energie si setati sa ardem cat mai multe calorii.

2. Gustarile dese.  Ideal ar fi sa mancam la interval de 3-4 ore servind mese ce cuprind intre 200 si 400 de calorii.

De fiecare daca cand vom manca, organismul nostru va depune efort pentru a digera mancare, fapt ce duce la accelerarea metabolismului pentru aproximativ o ora. Daca facem asta de vreo 5 ori pe zi vom reusi sa ardem mai multe calorii decat daca am manca aceleasi alimente, comasate insa in 3 mese.

3. Miscarea continua. Cu cat ne miscam mai mult cu atat metabolismul nostru va arde mai multe calorii.

Asta nu inseamna doar mers la sala ci si adoptarea unui stil de viata activ, ce implica cel putin 1 ora de mers pe jos, treburi casnice, urcatul scarilor si alte mici activitati ce par neimportante dar care contribuie la un metabolism mai rapid (In articolul Scaunul – moarte sanatatii am scris despre mici schimbari care transforma o viata sedentara intr-una activa fara mare efort).

4. Exercitii inainte de culcare. E adevarat ca daca facem exercitii fix inainte de culcare s-ar putea sa avem probleme in a adormi (eu fac zilnic 10 minute de exercitii la sol inainte de culcare si nu am probleme, dar nu vreau sa generalizez) insa realizate cu 2 ore inainte de culcare ne vor ajuta sa ne acceleram metabolismul pe durata somnului.

O scurta plimbare sau 20 de minute de mers cu bicicleta ne vor ajuta sa ne mentimen active in serile in care nu mergem la sala.

5. Greutatile. Lucrand cu greutati si stimulandu-ne muschii vom reusi sa ne marim masa musculara si sa ardem mai multe calorii in repaos (1kg de muschi arde 70 de cal/zi, 1 kg de grasime arde 4 calorii).

Chiar daca teoretic o ora de aerobic arde mai multe calorii decat o ora in care lucram cu greutati, stimularea muschilor va face ca dupa terminarea orei sa ardem mai multe calorii decat o facem atunci cand mergem la aerobic.

Nu va ingrijorati gandindu-va ca veti ajunge in revistele de culturism, femeile nu sunt construite sa aiba muschi proeminenti. Exceptiile folosesc diferite suplimente, astfel ca nu trebuie sa va faceti griji ca veti arata ca un Arnold Schwarzenegger feminin daca lucrati saptamana cu niste greutati mici.

Sursa foto: journal.crossfit.com

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe